Seria de monografii „Tânărul Istoric”

Asociaţia Naţională a Tinerilor Istorici din Moldova – ANTIM, organizaţie non-guvernamentală, are ca scop educaţia pentru o cultură istorică a generaţiei tinere şi susţinerea cercetărilor istorice prin intermediul organizării conferinţelor, meselor rotunde, şcolilor de vară, taberelor de voluntariat şi prin publicaţii.

Necesitatea programelor de editare vine din posibilităţile limitate ale tinerilor cercetători în domeniul istoriei de a-şi publica lucrările şi, totodată, din lipsa informaţiei necesare pentru a atrage atenţia majorităţii populaţiei Republicii Moldova şi, în special, a tinerilor studioşi faţă de cunoaşterea trecutului istoric. Asemenea impedimente sunt create atât din cauze financiare, cât şi din cele ideologice. Tinerii cercetători din Republica Moldova au nevoie de un for în care să-şi prezinte realizările în domeniul cercetării istoriei şi din care să afle despre realizările altor tineri de peste hotare privind noile abordări şi perspective ale cercetării istorice.

Începând cu anul 2005, ANTIM îşi propune editarea unei serii de monografii istorice, având ca scop promovarea tinerilor cercetători din Republica Moldova şi de peste hotare, pentru a facilita accesul unui public larg la rezultatele investigaţiilor noi din domeniul arheologiei, istoriei şi antropologiei şi pentru a contribui la studierea Europei de Sud-Est.

Persoanele interesate de publicare, schimb de carte sau procurare pot contacta secretariatul ANTIM.